Mama avea examen la
dar nu a mai ajuns, fiindca am aparut eu pe lume.
De la maternitate am ajuns la domiciliul copilariei mele, pe
la etajul
26 de ani mai tarziu
eram medic rezident psihiatru la
2 ani mai tarziu
zburator
Zborul e nostalgia copilariei. Privite de sus, toate par a fi jucarii.
Descrierea lui Typus Melancholicus de catre Tellenbach precede clasificarea actuala (ICD-10, DSM IV) a tulburarii de personalitate de tip anankast (perfectionist, obsesiv-compulsiv).
Se remarca prin : sentimentul datoriei extrem de pronuntat, constiinciozitate marcata pentru a evita sentimentul vinovatiei, respectul fata de ierarhie si autoritate, intransigenta si pretentii crescute fata de sine, inflexibilitate, altruism, atasament fata de familie care merge pana la sacrificiu, obsesivitate si fervoare, renuntarea la activitati placute si relaxante in folosul datoriei.
Seamana cu portretul crestinului ideal ?
Atimhormia consta in: lipsa prin inhibitie extrema a pulsiunilor instinctuale, a dorintelor afective, a motivatiei si a vitalitatii. Apare in special in schizofrenia hebefrena.
Seamana cu Nirvana ?
Sindromul Gastaut -Geschwind reprezinta profilul trasaturilor de personalitate intercritice din epilepsia temporala, si include printre altele: obsesionalitate, lipsa umorului, hiper-religiozitate, hipermoralitate, hiposexualitate, interes disproportionat pentru probleme filosofice, tendinta la perseverare si monotonie, iritabilitate cu reactii explozive.
Seamana cu fanatismul religios ?
Asa cum diformitatile fizice isi gaseau un loc de apreciere in balciurile secolelor trecute, asa si tulburarile psihice sunt adulate in temple.
CINEVA a ucis un preot in biserica.
PREOTII spun ca e un satanist.
INVITATII din platou spun ca e un om bolnav, un psihopat.
ZIARISTII, experti intr-o meserie de tip „jack of all trades and master of none” fac valuri fara sa inteleaga nimic. Arunca cu etichete si ridica mingi la fileu sperand sa faca un rating mai mare decat concurenta. Au cerut parerea unei psiholoage, desi specialistul in boli psihice e medicul psihiatru. Nimeni dintre vorbitori nu e capabil sa faca diferenta intre psihotic si psihopat. Se foloseste apelativul de „nebun” intr-un cadru OFICIAL, jignind mii de pacienti cu tulburari psihice.
Dincolo de ignoranta abisala a populatiei generale si a stigmei aruncata pe nedrept asupra unor bolnavi, e uimitor modul mediatic de abordare al problemei.
Nici nu conteaza daca ucigasul a fost psihotic sau nu. Conteaza circul tribal din epoca pietrei, conteaza animalele la cravata, flamande de linsaj, care asteapta doar semnul samanului sa se repeada furibund asupra invinuitului.
In Romania prezenta, respectul e dat doar de 2 vectori: de la tanar catre batran si de la prost imbracat catre bine imbracat. Functiile, titlurile, realizarile nu mai au nici o valoare. Oricine le poate cumpara.
Orice biped, posesor de IQ bidigital poate fi licentiat universitar. Fabricile de diplome au speculat un complex adanc al omului de dinainte de 89, acela de a nu fi putut face facultate. De la vechile admiteri cu concurenta de 3 – 10/loc pana la tiparnitele de diplome a fost o cale scurta. S-a creat o inflatie de diplome, o devalorizare marcata a absolventului de facultate si totodata o egalizare intre niveluri diferite de inteligenta.
De la gropar la fochist, toti se pot lauda cu o hartie igienica stampilata de Ministerul Invatamantului: „Si io-s Telectual frate! Uite-acilea diploma !”
Daca in Evul Mediu, Moartea era portretizata ca unindu-i pe toti intr-o hora, disparand astfel orice diferenta ierarhica, in Romania prezenta, Diploma e cea care a pus egal intre doctor si infirmiera, intre colonel si caporal, si intre inginer si operator la banda.
„Asa sa ramana parapantismul romanesc ! ” – o ruga rostita de o voce pe un ton solemn a rasunat in linistea zborului in statiile radio a aprox. 100 de parapantisti aflati in aer. A fost un moment mai inaltator decat altitudinea la care ne ridicase termica. A fost un 1 mai de neuitat la Rimetea, cand toti zburatorii au fost uniti intr-o constiinta colectiva de acea dorinta spusa prin statie.
Pentru publicul larg, zborul cu parapanta consta in a te da cu o sanie cu aripi din varful dealului pana jos. In realitate, parapantismul e un joc mult mai complex. E o combinatie de joc first person si joc de strategie – cu acea privire de ansamblu. Pilotul e si general si soldat in acelasi timp. Pentru un zbor reusit, trebuie procesati urmatorii parametri: directia si intensitatea vantului, gradientul termic al atmosferei si determinarea gradului de instabilitate, durata zilei, unghiul de incidenta al soarelui, nebulozitatea, textura terenului, unghiul de inclinatie si orientarea pantei, culoarea terenului, etc.
In felul acesta se creeaza o tabla de sah pe tavanul de nori, si alta pe podeaua reliefului. Seamana si cu un minesweeper tridimensional in care trebuie sa eviti zonele de descendenta. Se creeaza astfel un labirint cu pereti si lifturi invizibile dar previzibile.
„Daca esti slab, prefa-te puternic, daca esti puternic, prefa-te slab. ”
Sun Tzu – Arta razboiului.
Intr-o lume in care se promoveaza histrionismul extrem, bluff-ul penibil, lauda cu blana ursului din padure, extrovertirea pana la etalarea oricarei intimitati, parada succeselor anodine, exhibarea oricarei pulsiuni, regula lui Sun Tzu ramane arma cea mai feroce pentru un om cu adevarat puternic.
Elementul surpriza asigura un succes facil care explodeaza in fata celor care isi subestimeaza adversarul. Ce poate fi mai savuros decat contemplarea uimirii de pe fata invinsilor?
E o fina arta sa fii low profile, under the radar, umbra, fantoma, sa pari inofensiv, si sa iesi din vizuina doar sa dai decisiva.
Over confidence-ul american, mentalitatea de Goliat, de Icar, de Trump, marseaza pe o propaganda agresiva, patetica si previzibila care va asigura aterizarea in bot a superhero wannabes. Desi toti stiu ca aparentele inseala, majoritatea cad in capcana de fiecare data.
In actuala lume hollywoodiana, cine mai are curajul si inteligenta sa isi construiasca o imagine de „slab” ?
Un zbor la dinamica, pe luna plina – o experienta la limita realitatii.
Eram pironit la 600 metri, la 100 metri deasupra ruinelor cetatii, de un vant de 10 m/s. Umbrele lungi si fantomatice ale ruinelor au disparut dupa apus. Perioada de suprapunere intre apusul soarelui si urcarea lunii a fost un crepuscul spectaculos vazut de deasupra cetatii. In aer era lumina dar solul era intunecat. Pluteam deasupra intunericului. Apoi solul a dobandit o culoare pala, luminat parca de o lumanare.
Singura diferenta intre vis si realitate a facut-o presiunea aerului rece pe fata, si suieratului vantului. O senzatie ciudata era ca puteam vedea vag aripa, dar nu si suspantele.
Dupa o ora petrecuta ca agatat intr-un cuier invizibil, am atins cu talpile pamantul. Am redevenit om.
Nu putini sunt pacientii din mediul rural, care in prima instanta se adreseaza preotului. Ulterior, daca problema nu se rezolva, apeleaza la vrajitoarea satului. Daca cei doi agenti ai fortelor supranaturale
dau gres, atunci se indreapta catre medic. Deci bolnavul e dispus sa negocieze si cu forta binelui si cu cea a raului, dar in final apeleaza la un biet muritor fara nici o superputere, dar cu multi ani de scoala.
Desi de la medic primeste un ajutor real, se intoarce la vrajitoare sau la popa sa le afle parerea. Daca nevoia de sacru si magie a pacientului e asa de puternica, cred ca medicii (in special psihiatrii) ar fi bine sa profeseze intr-o camera intunecata, cu oglinzi , fum si multe statuete. Lumina stiintei nu ofera aceeasi credibilitate ca si misterul beznei din jurul vrajitoarei. Dionisos inca e mai puternic decat Apollo. Se pare ca mii de ani de progres stiintific nu au putut extirpa din om arhetipul medicului vrajitor.
Cronos devorandu-si copiii - Francisco de Goya
Specialistilor in chirurgie plastica si estetica le-a scapat un aspect comercial din ecuatie: operatiile de imbatranire pentru tinerii medici specialisti. Operatia ar fi una atipica, dar normala pentru niste clienti atipici. Accentuarea ridurilor, albirea si rarirea parului, o barba, niste ochelari cu dioptrii zero, etc… par solutii rezonabile in fata prejudecatilor sociale.
Situatia in cazul medicilor e una neobisnuita. Sunt scolari pana la 30 de ani, cu carnet de note, cu un dom’ profesor la care ii dau raportul, si cu examene. Paradoxul vine dupa examenul de specialitate: brusc, din cel mai batran elev, devii un doctor PREA tanar.
Cantaretii si sportivii au depasit pana la 30 de ani punctul de maxim al carierei. Ar apela la orice sa ramana tineri in ochii publicului. Dar la medici e exact invers. La varsta asta, abia scot capul din apa si isi incep cariera. Pacientii ii vor batrani, daca se poate chiar inainte de pensie. Asta reprezinta pentru ei dovada ca X e un doctor bun: varsta > 60 ani. Creditul si respectul li se acorda din oficiu. Competenta nu pare sa fie printre criterii.
Daca asociem 2 parametri – varsta si inteligenta, rezulta 4 permutari posibile. Printre acestea, e si urmatoarea: tanar inteligent si batran prost. Cred ca situatia e frecvent intalnita. Mi se va raspunde: Batranii sunt intelepti, fiindca au multa experienta. Oscar Wilde spunea: „Experienţa este numele pe care fiecare îl dă greşelilor sale.” Inteligenta e cea care prevede, e cea care sare direct la rezultatul corect (a priori), pe deasupra depozitului imens de „trial and error” pe care il detine „batranul intelept”, si nu e conditionata de varsta.
In inconstientul colectiv, reprezentarea medicului se suprapune peste arhetipul batranului intelept/vrajitor, descris de Jung. Probabil ca imaginea seamana cu portretul lui DaVinci, sau a unui zeu olimpian. Dar sa nu uitam ca desi batranul Cronos si-a devorat 5 copii, al 6-lea – Zeus, salvat de mama, a reusit sa il invinga. Deci, tanarul medic specialist, fara operatia de imbatranire, ar avea 16.6% sanse de succes. 🙂
