Cri(s)tic

20 iun.

Am ajuns la 33, varsta cristica. Si am primit cea mai frumoasa urare.

La asa urare, nu pot raspunde, decat in stilul preotesc arhicunoscut :

SA FIE PRIMITE !

tort 33

tort 33

Sti(g)mabilul pacient

15 mai

„L’enfer, c’est les autres.” –  Jean Paul Sartre.

Nu o sa uit replica unui pacient agitat si delirant, adus in urgenta cu salvarea, in momentul in care i s-a propus internarea : „Mai bine ajung la puscarie decat la nebuni. ”

Si avea dreptate. Stigmatul de „nebun” e mai rau decat cel de puscarias in societatea romaneasca actuala. Discrediteaza pacientul si lasa loc unor abuzuri colosale din partea societatii. Tulburarea psihica, cea mai stigmatizata tulburare intr-o tara de ev mediu, inca poarta in ea pedeapsa divina. Prezumtia ca boala psihica e netratabila se datoreaza  inertiei ignorantei la nivel de masa.

Daca mergi la psihiatru nu inseamna ca esti „nebun”, dupa cum daca nu mergi la psihiatru nu inseamna ca esti normal. Dar logica elementara scapa rotitelor mentalului colectiv, care nu gandeste ci doar actioneaza pe baza unor sabloane predefinite. Explicatia psihiatrica actuala e ca loteria genetica se intrepatrunde cu loteria stressorilor externi, si in unele cazuri poate rezulta boala.

To_See_the_Invisible_Man

Aceeasi societate care isi plateste medicii pentru a-i trata pe cei bolnavi, are grija ulterior sa anuleze efectul tratamentului.

Asa cum nu am uitat reactia acelui pacient, nu am uitat nici episodul din Twilight Zone, care exprima in doar 9 minute teroarea de a ajunge un outkast.

Simple is better

6 apr.

Parapanta a facut zborul accesibil tuturor. Combinatie intre parasuta si planor, parapanta s-a impus rapid prin trasatura ei definitorie: portabilitate. Un echipament de zbor ultrausor a ajuns sa cantareasca sub 3 kg.

„Simplitatea este complexitatea rezolvată.” (Constantin Brâncuşi)

In 1965, Barish a inventat „the sailwing”, aripa flexibila cu o singura suprafata. Ulterior parapanta a evoluat pe baza inventiei lui Domina Jalbert – „parafoil” cu 2 suprafete, accentul fiind pus pe cresterea performantei.  In 2012, s-a „reeditat” ideea lui Barish – parapanta minimalista (deci geniala) – ca o sculptura de Brancusi. Comparatia nu e doar la figurat, ci si la propriu.

the-cock-1924

Brancusi – Cocosul

profil

Single foil wing – profile

 De la „joaca” cu zmeul a unor ingineri de aeronautica la  „zborul” unor parasutisti care au ales muntele in locul avionului a fost o cale scurta. Revenirea la simplitate – o cale lunga.

Barish-Sailwing

Batlite

Prenatalu’

24 mart.

disclaimer

Daca ar fi sa acceptam: 1. existenta sufletului, 2. liberul arbitru, 3.creatorul este corect, atunci se naste o intrebare:

Va amintiti sa fi „semnat” acest disclaimer inainte de intrupare?

Orice Creator inteligent ar fi stiut, asa cum stie si sistemul de justitie, ca in ping pong-ul cu VINA poti fi castigator fara efort printr-un disclaimer bine redactat impins in jumatatea celuilalt.

Fara acest disclaimer, creatul nu are de ce sa isi asume nici o actiune compensatorie pentru a indeplini vointa creatorului.

Avand in vedere ca identitatea e data in cea mai mare masura de memorie, rezulta ca in cazul unei „amnezii post intrupare”, nu ni se poate cere sa respectam si sa actionam pe baza contractul uitat.

Murphysiology

19 mart.

Dincolo de existenta Entropiei – Marele Amortizor, mai putem intui prezenta altei forte universale, de tip murphyan, care nu doar amortizeaza ci tinde catre rau.

Astfel, la intrebari banale, interlocutorul poate raspunde doar neutru, sau evaziv ca sa evite declansarea unui mecanism distructiv – avand verbalizarea ca trigger.

Cum iti merge? Cum stai cu sanatatea? Cum merge serviciul? Cum stai cu dragostea?

Raspunsul :  „E bine.” declanseaza mecanismul compensator si in viitorul apropiat urmeaza nenorocirea.

Exemple: ” Titanic – the unsinkable ship” ;

Clem Sohn – parasutist care se numara printre inventatorii wingsuit-ului – a declarat inaintea saltului care avea sa ii fie fatal, urmatoarele: „I feel as safe as you would in your grandmother’s kitchen”.

Raspunsul : „E rau.” declanseaza implinirea afirmatiei, pe principiul : „Nemultumitului i se ia darul.”

Situatiile de mai sus nu reprezinta o exceptie ci regula. Faptul ca majoritatea o neaga, de frica responsabilizarii si imputarii esecului, e specific naturii umane.

silence „Tacerea e de aur.” capata si un alt inteles.

Deci, cum va merge azi ? 🙂

LINES

22 feb.

De la plictisitoarea calibrare a normalitatii – baseLINE la :

– gadilatul dionisiac al unei bassLINE

– explozia unei cocaine LINE

– comicul unei pickup LINE

– conflictul pe un border LINE

– evadarea on LINE

-echilibrul pe un slackLINE

– exaltarea vitalitatii unei wingsuit proximity base jumping LINE . . .

Dream lines IV ( patru sau IntraVenos ? )

Comoara din catacombe

11 feb.

Franz Waxman – Dr. Jekyll and mr.Hyde soundtrack din 1941 este conceptul muzical care s-a infiltrat insidios in zona metalului greu, dand nastere gothic-metalului.

Devil+Doll+mrdoctorMomentul transformarii doctorului Jekyll e redat printr-un ritm bine punctat de contrabas care se insinueaza pe sub un clinchet de clopotei de balci. Aceasta idee a fost preluata de Mr.Doctor (Devil Doll) si ulterior de Lacrimosa si majoritatea trupelor de gen.
Devil Doll ramane o formatie adanc ascunsa in catacombele catedralei gotic-metalice. Ramane o formatie pentru arheologii muzicali, ramane pour les connaisseurs. Mr.Doctor (Jekyll si Hyde) a fost total dezinteresat de faima si bani (din muzica) caracteristice rockstarurilor. A creat arta de dragul artei. Numele lui real a fost ascuns aproape 20 ani si s-a aflat abia recent (2007), cand a publicat o „biblie” a genurilor muzicale din Marea Britanie a anilor 70. Mult timp a refuzat sa dea interviuri. Intr-un final, a declarat ca a continuat sa compuna albume, dar nu e interesat sa le faca publice. Misterul -ca magnet- isi atinge extrema in cazul lui.

img1Stilul Devil Doll, avangardist chiar si pentru 2013 consta in compozitii lungi (de tip soundtrack) care contin un colaj dramatic si grandios de rock, pasaje de pian si voce, parti corale cu orga de biserica, si scurte segmente din coloanele sonore horror din filmele lui Hitchcock (compuse de Bernard Hermann). Mr.Doctor e si DJ genial nu doar compozitor. Biserica, Cimitirul si Circul se impletesc pentru a da nastere unei  panze de paianjen, din care ascultatorul nu poate evada decat cu prilejul minutelor de liniste inregistrata – postludiul perfect, pentru revenirea din hipnoza, dupa „trip-ul” auditiv suprarealist.

Nu e supranumit degeaba „the man with a thousand voices”,  Mr.Doctor folosind tehnica vocala „Sprechgesang”, o recitare cantata. Se joaca cu timbrul, care la el devine un parametru variabil.
Mr.Doctor a reusit sa creeze albume care acapareaza in intregime campul atentiei si folosesc din plin puterea de procesare a ascultatorului. Muzica lui va ramane pentru totdeauna in underground, nu in background, la fel ca o comoara ingropata.
The girl who was …Death (1989), The sacrilege of fatal arms (1993) si Dies Irae (1996) au fost materia prima pentru formatii de avangarda ca Lacrimosa, Therion, Arcturus, si vor ramane niste capodopere teatrale bizare care isi vor ilumina mult timp cautatorii dispusi sa coboare in intuneric.

– reeditare –

Para-pantAmina

27 ian.

Terapiile pentru tulburari psihice ar putea fi impartite in dionisiace (suprastimularea unor simturi, terapii prin hipnoza, terapia catarctica prin arta – art terapia si cea prin placere – meloterapia personalizata, hobby) si apolinice (psihoterapia cognitiv-comportamentala).

Cronologic, primele tentative au fost nespecifice, cantitative, de resetare prin suprastimulare sau substimulare  (dusuri reci, imersia in apa calda, terapia electro convulsivanta, coma hipoglimica indusa, fototerapia).

In schimb, terapia medicamentoasa tinteste din ce in ce mai specific mecanismele interne de functionare ale circuitelor neuronale, la fel ca un program in assembler.

para

Amfetamina (psihostimulantul reprezentativ) a fost sintetizata de Lazar Edeleanu in 1887. A fost administrata soldatilor in cel de-al 2-lea razboi mond

ial.

A fost prima substanta folosita ca antidepresiv in SUA.  Dezavantajele erau cresterea rapida a tolerantei, dependenta fizica si sevrajul la intreruperea administrarii. In doze mici, are ca efecte: euforie, atentie crescuta, energie crescuta, idei delirante de grandoare ( omnipotenta, invincibilitate), stare de alerta, apetit sexual crescut, nevoie scazuta de somn si scaderea apetitului alimentar.

creation2

Parapantismul, cea mai directa, pura si simpla forma de zbor reuseste sa ofere multe dintre efectele descrise mai sus. In cazul zborului in tandem, riscul real e extrem de mic, iar riscul perceput de pasager e mare. E un sport extrem doar ca intensitate a trairii, nu si a riscului. Senzatia riscului aparent pentru pasager descarca adrenalina si endorfine, iar depasirea cu succes a situatiei activeaza circuitul recompensei, cu eliberare crescuta de dopamina, noradrenalina. Spre deosebire de alte sporturi asemanatoare, parapantismul ofera o serenitate a plutirii, o detasare de pamant – la propriu si la figurat, o adevarata ataraxie, si/sau o stare de hipervigilenta in functie de stabilitatea atmosferei in care se zboara. Astfel, are loc  o alternanta intre euforia pasiva (opioida) si euforia activa ( amfetaminica ).

para2

Zborul cu parapanta implica senzatii percepute cu toate simturile in afara gustului (desi se prinde repede gustul zborului), fiind astfel o experienta deosebit de intensa. Senzatia zborului e traita in cel mai pur mod posibil. Are un efect rapid antidepresiv in comparatie cu antidepresivele actuale care isi incep efectul dupa 2 saptamani. Un alt avantaj ar fi faptul ca e o experienta sportiva, poetica si spirituala, nu doar pur chimica. E o forma de terapie dionisiaca (prin suprastimularea bruta a simturilor)  si totodata apolinica (zborul ca expresie a imaginatiei si ratiunii).

Psyche, cea mai frumoasa muritoare conform mitologiei grecesti, era reprezentata ca fluture. Psyche – suflet, suflare de viata. Respiratia – dovada cea mai vizibila a vietii – e o miscare a aerului.  Zborul cu parapanta e o miscare printr-un aer miscator, o forma superioara de respiratie. Se pare ca vindecarea sufletului (psihiatria) si zborul liber au o radacina comuna.

Dg : Distimie / Neurastenie / Depresie inhibata

Rp/ Parapantamol  6kg

D.S. 2*1 zboruri /saptamana


Cat?

6 ian.

 

Cate like-uri ai ?

Cate voturi ai ?

Cati parteneri ai avut?

Cate pagini ai scris la teza?

Cate ore stai la servici?

Cati clienti ai avut?

Cati ani ai?

Cat? Cat? Cat?

Oare cat vinde Tata Motors si cat vinde Ferrari ? 😉

Let’s have some fun ! or better not

8 dec.
IMG_0426

Fun mobil

O prescurtare extrem de „inspirata” m-a facut sa nu stau degeaba la stop. Am scos aparatul si am imortalizat transportorul mortuar.

Umor macabru – masina lui Joker ? Sau doar necunoasterea celei mai vorbite limbi?