Un zbor la dinamica, pe luna plina – o experienta la limita realitatii.
Eram pironit la 600 metri, la 100 metri deasupra ruinelor cetatii, de un vant de 10 m/s. Umbrele lungi si fantomatice ale ruinelor au disparut dupa apus. Perioada de suprapunere intre apusul soarelui si urcarea lunii a fost un crepuscul spectaculos vazut de deasupra cetatii. In aer era lumina dar solul era intunecat. Pluteam deasupra intunericului. Apoi solul a dobandit o culoare pala, luminat parca de o lumanare.
Singura diferenta intre vis si realitate a facut-o presiunea aerului rece pe fata, si suieratului vantului. O senzatie ciudata era ca puteam vedea vag aripa, dar nu si suspantele.
Dupa o ora petrecuta ca agatat intr-un cuier invizibil, am atins cu talpile pamantul. Am redevenit om.
1jackdaw 