Cliseul cu usile liftului care se deschid / inchid e nelipsit din filmele de actiune / horror. Supriza de dincolo de usi si faptul ca nu ai o iesire de rezerva il fac preferatul regizorilor.
In copilarie, surpriza nu era stereotipul din filme, ci teama de a ramane blocat intre etaje pe intuneric, cand curentul se intrerupea aleatoriu.
Tot in copilarie, am vazut intr-un hotel,un lift interbelic cu plasa de sarma, si cu indicator analogic. Surpriza disparea, dar aparea view-ul !
O forma de psihoterapie care mi s-ar parea cu adevarat interesanta, si nu doar vorbarie goala plina de stereotipuri si truisme ieftine, ar fi psihoterapia inversa, cea negativa. Ii poti cere pacientului in mod repetat sa se considere „ultimul” om. In acel punct, nu mai e nimic de pierdut, nimic de aparat, nu mai e loc de cadere. Mai jos nu se poate. Lipsa oricarei mize duce la relaxare absoluta. Din acel moment, orice actiune e un progres.
Ideea nu e noua. Stoicii se infometau pentru ca sa simta mai multa placere atunci cand mananca.
Devil Doll – Sacrilegium
"We Are Just Sketches Of Men
Caught In A Wicked Vortex
Where Tertium Non Datur
Between Being God
Or Being Damned.
But, After All,
Isn`T It True That
An Inaudible Suggestion,
An Ineffable Remorse,
A Secret Instinct
Reveal The Impurity
Hidden In Success,
The Vulgarity Of Victory,
The Filth Nestling
In Fortune:
Pure Purity
Absolute Catharsis,
Is In Misadventure,
In Tragedy,
In One`S Ineluctable
Check Mate."
In 1996, apare Fight Club de Chuck Palahniuk, urmat de filmul
cu acelasi nume din 1999, cu celebrul citat:
“I let go. Lost in oblivion. Dark and silent and complete.
I found freedom. Losing all hope was freedom.”
Din momentul in care un pacient este trimis catre o anumita specialitate, incepe jocul de pinball, pacientul fiind bila. Fiecare om pe care il intalneste (vecinul, colegul de servici, varul, prietenul, vanzatoarea de la colt) stie la cine sa il trimita. Evident ca fiecare il trimite la altcineva. Pacientul intra intr-un labirint, in care fiecare cunoscut devine un acar, care schimba macazul, si muta un perete: Nu e bun cutare, du-te la cine zic eu, ca e cel mai bun !
Prin aceasta recomandare suprema, de fapt se seteaza expectanta pacientului la maxim, la un nivel imposibil de atins de catre un biet medic muritor, pacientul, in felul acesta avand parte de o dezamagire pe masura. Aceasta recomandare poate fi folosita cand vrei sa faci rau cuiva. Nu il vorbesti de rau, ci il recomanzi ca fiind cel mai bun !
Odata la 10 ani se deschide poarta si pentru un neofit, care intra in sistemul de stat pe usa din fata, cu naivitatea ca „Exista Dzeu ca am intrat eu! „, „Daca ai carte, ai parte” , „Cum iti asterni, asa dormi” etc…
Dincolo de criteriile sfinte (nepotism, spaga, pile, sprijin de la servicii, sustinere politica, casatorie, incuscrire), exista si criteriul competentei, fiindca e nevoie si de oameni care sa munceasca pentru cei intrati pe criteriile de mai sus.
WANTED: cluster C( anancast, anxios -evitant si/sau dependent ), cu self esteem care tinde spre zero, tocilar docil, lipsit de creativitate.
Pe spatele furnicii stau 3-4 greieri care ii ofera sansa de a „invata meserie”, lasandu-i sansa unica de a face toata munca prost platita. Bineinteles, furnicii i se da de inteles ca i s-a facut o favoare imensa, ca ramane datoare pe viata, si ca nu ar trebui sa cracneasca vreodata.
„Sa fii multumit ca ti-am dat sansa de a ramane cu Pacaliciu in mana ! Puteam sa nu te primim in joc ! ”
Clasificarea in profitori/impostori si fraieri are o denumire stiintifica – cluster B (teatrali ) si C (neincrezatori in sine, anxiosi). C-ul cu sacrificiul, B-ul cu beneficiul ! Sau : C-ul plateste intotdeauna farfuriile sparte de B !
„Da-mi 100 de lei si iti raspund la toate intrebarile.” (o pacienta cu dementa moderata la o repetare de MMSE)
„Am primit halogene din alea………picaturi….halucinogene……..haloperidol.”
„Am mai luat depresive inainte ! ”
Psihiatria nu e doar intersectia medicinii cu arta, ci si specialitatea in care nu te poti plictisi. E singura ramura medicala care te ajuta in viata sociala de zi cu zi, luminandu-ti calea prin labirintul pieselor de sah umane. Dauneaza grav idealismului si sansei de a fi surprins.
O forma de psihoterapie care mi s-ar parea cu adevarat interesanta, si nu doar vorbarie goala plina de stereotipuri si truisme ieftine, ar fi psihoterapia inversa, cea negativa. Ii poti cere pacientului in mod repetat sa se considere „ultimul” om. In acel punct, nu mai e nimic de pierdut, nimic de aparat, nu mai e loc de cadere. Mai jos nu se poate. Lipsa oricarei mize duce la relaxare absoluta. Din acel moment, orice actiune e un progres.
1jackdaw 